Herina

 

 

 

Avem si noi papusi frumoase…

Zine mici de primavara

 

 

Ce am invatat

Intr-o seara ploioasa, m-am nimerit din greseala - incurcind datele, orele si persoanele, ca de obicei - intr-un loc in care se povestea despre mituri, legende si credinte populare. Pentru ca oamenii au fost draguti - mi-au zis “ei, acum daca tot ai venit, nu vrei sa ramai?”, iar mie mi-era jena sa spun nu (deja simtindu-ma ca o incurca-lume) - am ramas. Nu mi-a parut rau, din mai multe motive. Unul este ca am auzit citeva lucruri frumoase, de care habar n-avusesem…

lumea a fost facuta intr-o zi de marti

vircolacii maninca soarele si luna

raiul este un loc la rasarit

la Apa Simbetei se termnina pamintul si lumea noastra

ostrov inseamna insula cu cetate

ielele fura apa vie

solomonierii sint niste intelepti care, dupa sapte ani de stat sub pamint, au invatat sa calareasca balaurii

in balada, eroul moare intotdeauna, in timp ce in basm invinge

acolo unde este un strigoi viu, nu ploua niciodata

incrincenat inseamna, in romana veche, plin de singe

de pastele Blajinilor, taranii fac petrecere in cimitir

Tot acolo am aflat ce-i acela un pricolici: un nene care se transforma, din cind in cind, in animal - cel mai adesea in caine. Treaba e reversibila, adica dupa ce musca citiva cetateni, se transforma la loc in om si nu-si mai aminteste nimic. Povestitoarea istorisea ca, pe cind era ea mica, in satul bunicii ei circula urmatoarea poveste: cica o taranca merge pe un pod (chestie plina de simboluri) si o musca un caine de catrinta. La intoarcere, pe acelasi pod se intilneste cu o vecina care ii raspunde la salut si ii zimbeste. Intre dinti i se zareste un fir rosu, de catrinta…

Chestia m-a cutremurat, ba chiar mi-a facut parul maciuca, desi nu contine nici o imagine horror.

Cind am plecat, ploaia se oprise si am luat-o pe jos, pe niste strazi pustii. Ma simteam foarte bine, pina cind, dintr-o curte, m-au atacat pe neasteptate niste caini.

Casuta-cascioara, cine locuieste aici?

 

La inceputul anului asta mi-am propus, plina de avint pionieresc, sa mai umplu niste goluri… literare. N-am rezistat eu chiar sa ma reintorc la clasici de tot (Sasa si Ilie Cazane poarta mare parte din vina pentru ca m-am abatut de la drumul cel drept!), dar, cu chiu cu vai, am mai pus mina pe cite un monstru sacru.

Am reusit sa citesc Castelul (din cauza de vacanta la Praga si vizitat Kafka Museum) si acum ma chinui din rasputeri cu niste nuvele de Mann (da-mi, Doamne, rabdare!). Imi imaginez ca n-o sa pot citi niciodata vreun roman-fluviu de mii de pagini scris de dinsul. Singura sansa, daca nu am facut-o in adolescenta (cind cica aveam timp si disponibilitate), este sa o fac la batrinete (cind se presupune ca o sa dau in mintea copiilor).

Lista mea de lucruri de facut la batrinete (nu pensie!) se lungeste asadar din ce in ce mai mult. Ea include traditionala casuta cu gradinita (de care nu ma voi putea ocupa personal, pentru ca nu sint capabila sa port de grija nici unei plante de apartament, dar orice casuta idilica de genul asta musai sa aiba o gradinita a ei, pentru ca in gradinita poti sa lenevesti sub umbrela si sa bei ceai!), o vreme mai mereu insorita, carti plicticoase pe care sa le savurez pe indelete. Si alte d-astea, ca prea devin intima aici pe blog! J

Poate ca atunci ma voi putea imprieteni cu domnul Mann…

 

 

P.S. In schimb, imi place la nebunie teatrul de papusi. Nu numai spectacolele in sine, dar toata experienta mersului la teatrul asta! In numarul viitor J

 

 

Ondiolina rules!

1: Ondiolina exista si este un “instrument muzical electronic cu sunete inedite, obţinute prin modificarea vibraţiilor electrice după dorinţa interpretului”.

2: Pe ondiolina asta a facut-o celebra un anume domn Jean-Jacques Perrey, despre care se spune ca este inventatorul  happy electronic pop-music.

3: Acum domnul asta este octogenar si inca mai cinta (sau ma rog, face muzici electro-happy pe care cica le-a folosit si Walt Disney prin desene animate, atit de happy erau!). Mai mult, domnul vine la Bucuresti duminica viitoare, la Rockolectiv!

4: Concluzia logica: ondinna will meet ondiolina! O sa dansam electro si-o sa fim happy! Uraaaa!

Aici cea mai cunoscuta piesa a lui (daca vi se pare ca suna misto, e din cauza ondiolinei, sint absolut sigura!)

Vine primavara!

E soare si frumos, o sa apara brebeneii, simbata am vazut un papagal verde in fata la Carturesti, l-am terminat de citit pe Sasa si cica in curind o sa-mi soseasca prin posta si Ilie Cazane junior, editia completa - deci o sa fac cunostinta cu spiritul lui Marx, ura!

Am cravata mea, sint pionier!

Imi place din ce in ce mai mult cartea asta.

La inceput mi s-a parut limbajul un pic fortat, poate si pentru ca autorul e basarabean si unele expresii nu suna bine in romaneste. Dar m-am atasat mult de personaj: micul Saşa care traieste la tara, intr-o Moldova sufocata de comunism si de cultul lui Lenin, si merge la scoala cu autobuzul, unde o invatatoare rea si fara inima il ridiculizeaza mereu. Nadejda Petrovna seamana cu Tovarasa Ivan, supranumita Ivanca, invatatoarea mea din clasele 1-3, care tragea copiii de par si ii tira prin clasa, isi infigea unghiile rosii si neverosimil de lungi in chica baietilor si urechea fetele pina le sareau pampoanele din par. Avea coc negru si ochi incercuiti cu dermatograf, era secretara de partid si cerea parintilor, fara nici o rusine, sa-i  aduca salam de Sibiu si sapunuri Rexona. M-am mutat in clasa a patra la alta scoala, pentru ca ma persecuta prea tare: ai mei nu aduceau deloc cadouri.. .

Saşa e de-o candoare irezistibila: se duce in paduricea din spatele casei ca sa culeaga brebenei pentru porc (cum naiba sint brebeneii astia? nu cred ca am vazut vreodata, in copilaria mea de copil urban, fara bunici la tara) si viseaza, intins pe sac, la Dumnezeu si la Lenin. As vrea sa se imprieteneasca Saşa cu Ilie Cazane junior, cred ca ar fi the beginning of a beautiful friendship. Doi copii chinuiti si cu capul in nori.  

Saşa o iubeste in secret pe Sonia, care e mai mare decit el si miroase a parfum (dupa descriere pare a fi din ala bulgaresc, cum se gaseau si la noi). Viseaza sa devina pionier, sa-i fluture cravata rosie in vint, zalog de legamint, si nenorocita de invatatoare nu-l face pionier in runda I, odata cu copiii silitori care stiu sa povesteasca istorii inaltatoare despre tatucul Lenin, ci abia in turul doi, cu obraznicii clasei, dupa ce mai intai il lasa sa fiarba si sa viseze. 

 Imi amintesc ca Ivanca m-a amenintat ca nu ma face pionier deloc. Avea boala pe mine, nu mai stiu din ce cauza… Am crezut ca s-a terminat lumea. Nu puteam trai cu asemenea rusine: sa fiu singurul copil din clasa fara cravata rosie. De fapt, era doar o cacealma de-a ei, fiindca oricum dadea prost la dosar sa aiba elemente de-astea ca mine in subordine J. M-au facut pionier odata cu toata lumea, la Muzeul Partidului Comunist, actual Muzeu al Taranului Roman. Nu-mi mai amintesc nimic din ceremonie, pentru ca aveam o ceata pe ochi. De emotie, in dimineata aia mi-am uitat ghiozdanul acasa. Am plecat de acasa cu inima atit de usoara, parca zburam pe drum, incit nici nu mi-am dat seama ca am uitat ceva atit de esential precum ghiozdanul. Normal ca m-am facut din nou, iremediabil, de ris. Dupa aia m-a dus bunica-mea (venise special de la Braila cu aceasta ocazie) la un studio foto sa-mi faca poze cu cravata! Din pacate am insistat sa-mi tin si bereta pe cap si pozele au iesit naspa. Induiosator de naspa!  

Inca nu am terminat cartea, dar mi-e drag tare Saşa asta! As vrea sa vad cum arata brebeneii…

La aniversara

Iata ca incetisor-incetisor am facut 100 de posturi pe acest blog.

Cu aceasta ocazie simt nevoia sa devin ceva mai personala si sa impartasesc lumii citeva din dilemele mele existentiale si intrebarile care ma bintuie de nu mai am somn noaptea:

 

• De ce tanti de la librarie nu vrea ca eu sa citesc episodul in care spiritul lui Marx il viziteaza pe colonelul Chirita? De ce imi trebuie pentru asta un cod de bare care se afla pe o tipla, iar tipla este - evident - la gunoi de  cind am cumparat cartea?

• Oare un pictorial de moda poate avea prea multa cultura si prea putine tendinte si “tipsuri”? Apropo, poti sa fii jurnalist glossy fara sa folosesti de cel putin 3 ori intr-un text cuvintele hot si cool?

• De ce mamele, cind au si ele o zi libera, si-o petrec facind curat in casa?

• Ce inseamna cind visezi ca scrii o poveste pe o luminare, de forma unui cub de ceara, si pe masura ce scrii, scrisul se sterge?

• Chinezii pot ajunge in rai?

• Cum de se dau copiilor de facut compuneri despre mirosul din bucatarie, rostul buburuzei pe lume si viata lui Valentine’s day?

    Cam atit deocamdata…

Caravele in doze mici

 

Mi-a luat doua luni sa termin cartea asta. Am inceput-o la Praga, in vacanta, pe un frig teribil, in timp ce inauntru (in carte) totul se moleseste de caldura. Am continuat-o incetisor, putin cite putin, pentru ca nu se poate citi prea mult dintr-o data. Sint frazele atit de dense, atit de incarcat de poezie e fiecare rind, atit de mult penduleaza totul intre timpuri, lumi, realitati si vise, incit e imposibil sa citesti mai mult de citeva pagini pe zi. Trebuie doze mici, luate cu lingurita, ca un serbet foarte concentrat pe care il lasi sa se topeasca incet. (A nu se intelege de aici ca ar fi zaharisit sau dulceag, nu, nu!).

Eu nu stiu ce sa spun despre carti atit de frumoase si scriitori asa de… mari (oricit de golit de sensuri e adjectivul asta).

Stiu doar ca imi placea tare mult serbetul bunicii mele, in dupa-amiezele lungi de leneveala varatica.