Hoata de flori – 2

Numai ca noaptea intram acolo, in vis. Visul incepea exact ca ritualul meu de fiecare zi: ma intorceam de la scoala, cu ghiozdanul in spate, dadeam coltul strazii, intram in bloc, salutam cu privirea in jos, daca intilneam vreun vecin care tocmai iesea, incercam inca o data liftul pentru a vedea daca nu cumva, intre timp, crescusem suficient pentru ca sa se induplece si sa ma duca sus, dar nu, eram la fel de mica si usoara, apasam degeaba, in virful picioarelor, butonul pe care scria 8, nu se intimpla nimic, liftul nici macar nu se clintea, nu dadea nici un semn ca are de gind sa salte si sa inceapa sa urce, deschideam usile dezamagita, ieseam si o luam pe scari in sus, la fel ca in fiecare zi. Totul era incredibil de real, vedeam toate detaliile, simteam pina si mirosurile de mincare care ieseau din apartamente, la 2 ardei copti, la 3 clatite, la 4 musaca, la 5 cartofi prajiti si snitele, la 6…  ajungeam la 6, etajul spaimelor mele. Dar in vis ma simteam ciudat de linistita. Nimic nu ma mai infiora acolo. Frunzele plantelor tremurau usor, unele aveau boabe stravezii de roua, florile pareau vii, sclipeau in lumina galbuie, atmosfera era calma, incremenita. Incepeam sa descifrez desenul, calaretul verzui avea acum si cap, dar nu i se zareau trasaturile din cauza coifului metalic cu viziera, calul aproape ca se misca sub el, umbrele de pe pereti pareau ca indica ceva, era tacere, dar asta nu ma mai speria, stiam ca am nimerit intr-un loc fermecat, ca urma sa descopar ceva, ca se va intimpla ceva de negindit. Intram pe palierul din dreapta, vedeam usile apartamentelor, cu butoanele soneriilor, cu numele locatarilor pe placute aurii, dar coridorul era nesfirsit, nu se oprea la Ap. 65, ca in realitate, ci continua, nu i se vedea sfirsitul, ci doar ramificatiile, care se desfaceau din loc in loc, in alte coridoare si paliere si peste tot erau plante, plante uriase, ficusi imensi ale caror frunze carnoase atingeau tavanul, de unde coborau alte plante, verzi si cataratoare, care impinzeau peretii si cadeau pina jos, pe pardoseala, ca niste liane incilcite. Stiam ca am nimerit trecerea, ca pot sa ajung dincolo, in alta parte, nu stiam exact unde anume, dar stiam cu siguranta ca trebuie sa ajung undeva, ca nu o sa mai am niciodata sansa asta, a doua zi palierul avea sa se inchida, drumul avea sa devina invizibil, plantele fantastice aveau sa dispara si nu voi mai gasi iesirea. Ma cuprindea o emotie stranie, un fel de hotarire inconstienta si patrundeam in labirintul care mi se deschidea in fata, la etajul 6. Visul imi juca atunci feste, asa fac visele astea intotdeauna, amesteca lucrurile si le incilcesc, suprapun frinturi de imagini fara sens, dorinte nestiute, senzatii necunoscute. Visul ala, care se repeta mereu, nu ma lasa niciodata sa gasesc trecerea, sa ajung in cealalta parte, era ca un fel de labirint urias care ducea cu toate bratele sale in acelasi punct, un punct oarecare de raspintie, unde ajungeam iarasi si iarasi, un fel de loc blestemat care imi iesea in cale orice as fi facut. Aveam o senzatie de pustiu, pe care o simteam proiectata adinc in mine si care ma obosea, stiam ca sint aproape de iesire, dar ca imi scapa ceva, un amanunt esential care m-ar fi facut sa ies de acolo, sa gasesc trecerea, si atunci totul devenea ireal, fantomatic, stiam clar ca e doar un vis, un cosmar cu care te lupti spre dimineata, dar din care nu te poti trezi.Pina la urma, reuseam sa ma trezesc, lumina de afara ma orbea si nu intelegeam nimic. Incepeam sa cred din nou ca totul a fost adevarat. Cind ma intorceam de la scoala, zaboveam o clipa la etajul 6, invingindu-mi teama si priveam palierul din dreapta, prin care ratacisem in timpul noptii. Se termina, ca de obicei, cu Ap. 65, o usa maronie, cu margini albe, in spatele careia locuia un oarecare Ing. Florescu. Eram sigura ca etajul isi batea joc de mine, ca ridea rautacios, ca usa aia era doar o aparenta, probabil in spatele ei nu era nici un apartament, ci incepea labirintul incilcit, in care bintuiam eu prin vise, incercind zadarnic sa gasesc iesirea, trecerea, despre care eram sigura ca se afla acolo, intr-una din ramificatii, dar etajul ala blestemat se incapatina sa ma pacaleasca. Tocmai pentru asta, intr-o zi…