Cind ploua, oamenii devin teleghidati. Se urca cu totii in micile lor capsule umblatoare care ii feresc de contactul cu picaturile de ploaie si dau navala in oras, grabindu-se de parca o ploaie ar aduce cu ea sfirsitul lumii.
In oraselele de provincie, in care timpul se incapatineaza sa curga intr-un alt fel, mult mai lent (si citeodata chiar incremeneste zile intregi, pentru ca e prea plictisit si pentru ca stie ca, oricit s-ar grabi, n-ar ajunge nicaieri), oamenii isi iau umbrelele si merg pe virfuri ca sa nu deranjeze baltoacele. Dupa ploaie, seamana toti cu niste papusele mecanice, intoarse cu cheita. N-au masini, dar au trenciuri si sepci. Si uneori galosi, dar – e drept – foarte rar…
La Marinarul, restaurantul fata-n fata cu Capitania Portului, se tineau altadata chefuri monstruoase. Asta pe vremea cind portul era plin de vapoare si pe faleza ieseau domnisoarele la promenada, cu manusi de dantela si umbrelute, nu de ploaie, ci de soare. Acum servesc si pizza.
