Imi place din ce in ce mai mult cartea asta.
La inceput mi s-a parut limbajul un pic fortat, poate si pentru ca autorul e basarabean si unele expresii nu suna bine in romaneste. Dar m-am atasat mult de personaj: micul Saşa care traieste la tara, intr-o Moldova sufocata de comunism si de cultul lui Lenin, si merge la scoala cu autobuzul, unde o invatatoare rea si fara inima il ridiculizeaza mereu. Nadejda Petrovna seamana cu Tovarasa Ivan, supranumita Ivanca, invatatoarea mea din clasele 1-3, care tragea copiii de par si ii tira prin clasa, isi infigea unghiile rosii si neverosimil de lungi in chica baietilor si urechea fetele pina le sareau pampoanele din par. Avea coc negru si ochi incercuiti cu dermatograf, era secretara de partid si cerea parintilor, fara nici o rusine, sa-i aduca salam de Sibiu si sapunuri Rexona. M-am mutat in clasa a patra la alta scoala, pentru ca ma persecuta prea tare: ai mei nu aduceau deloc cadouri.. .
Saşa e de-o candoare irezistibila: se duce in paduricea din spatele casei ca sa culeaga brebenei pentru porc (cum naiba sint brebeneii astia? nu cred ca am vazut vreodata, in copilaria mea de copil urban, fara bunici la tara) si viseaza, intins pe sac, la Dumnezeu si la Lenin. As vrea sa se imprieteneasca Saşa cu Ilie Cazane junior, cred ca ar fi the beginning of a beautiful friendship. Doi copii chinuiti si cu capul in nori.
Saşa o iubeste in secret pe Sonia, care e mai mare decit el si miroase a parfum (dupa descriere pare a fi din ala bulgaresc, cum se gaseau si la noi). Viseaza sa devina pionier, sa-i fluture cravata rosie in vint, zalog de legamint, si nenorocita de invatatoare nu-l face pionier in runda I, odata cu copiii silitori care stiu sa povesteasca istorii inaltatoare despre tatucul Lenin, ci abia in turul doi, cu obraznicii clasei, dupa ce mai intai il lasa sa fiarba si sa viseze.
Imi amintesc ca Ivanca m-a amenintat ca nu ma face pionier deloc. Avea boala pe mine, nu mai stiu din ce cauza… Am crezut ca s-a terminat lumea. Nu puteam trai cu asemenea rusine: sa fiu singurul copil din clasa fara cravata rosie. De fapt, era doar o cacealma de-a ei, fiindca oricum dadea prost la dosar sa aiba elemente de-astea ca mine in subordine J. M-au facut pionier odata cu toata lumea, la Muzeul Partidului Comunist, actual Muzeu al Taranului Roman. Nu-mi mai amintesc nimic din ceremonie, pentru ca aveam o ceata pe ochi. De emotie, in dimineata aia mi-am uitat ghiozdanul acasa. Am plecat de acasa cu inima atit de usoara, parca zburam pe drum, incit nici nu mi-am dat seama ca am uitat ceva atit de esential precum ghiozdanul. Normal ca m-am facut din nou, iremediabil, de ris. Dupa aia m-a dus bunica-mea (venise special de la Braila cu aceasta ocazie) la un studio foto sa-mi faca poze cu cravata! Din pacate am insistat sa-mi tin si bereta pe cap si pozele au iesit naspa. Induiosator de naspa!
Inca nu am terminat cartea, dar mi-e drag tare Saşa asta! As vrea sa vad cum arata brebeneii…
merci de recomandare. mi-ai facut pofta
si uitasem ca mi-am luat cartea asta, bine ca mi-ai adus aminte. parfumurile rusesti erau oribile, ceva de nedescris, apropo. avea maica-mea vreo doua primite nu stiu de unde si le dosise pe undeva, nu le aruncase.
stiu ca pe mine m-a lasat foarte rece toata treaba cu pionierii, doar ma enerva groaznic costumul ala, de cravata nu mai spun, muream de jena cu porcaria la git. soriiiii
pai erau oribile parfumurile, da’ daca altele nu se gaseau, era mare lux! bunica-mii ii facea rost cineva “pe sub tejghea” de d-alea frantuzesti. a avut un chanel no. 5 cred ca vreo zece ani! se dadea numai la vizite si parastase cu el, adica de vreo 2-3 ori pe an. iar eu voiam sa-mi parfumez papusile cu el!
cu pionierii la mine a fost big thing! da’ n-am avut functii & trese…
Probabil ca treaba cu pionierii a devenit tot mai nesemnificativa odata cu trecerea anilor, dar, la inceputuri, atunci cand eu am devenit pioniera, era “a big thing” si erau facuti pionieri doar elevii cu note mari, nu erau toti pionieri pe vremea mea…e, he, he, ce mult a trecut de-atunci… Iar eu recunosc ca am avut si trese si am fost comandanta de pionieri, inclusiv pe scoala…DAR nu am fost niciodata membra de partid, pentru mine a nu fi membra de partid (de P.C.R. vorbesc) a fost un mod (minor poate), de a protesta, tacut, tacit si implicit… Si in continuare protestez prin faptul ca refuz sa fiu membra in orice partid.