Feeds:
Posts
Comments

Archive for the ‘ala bala portocala’ Category

Intr-o seara ploioasa, m-am nimerit din greseala – incurcind datele, orele si persoanele, ca de obicei – intr-un loc in care se povestea despre mituri, legende si credinte populare. Pentru ca oamenii au fost draguti – mi-au zis “ei, acum daca tot ai venit, nu vrei sa ramai?”, iar mie mi-era jena sa spun nu (deja simtindu-ma ca o incurca-lume) – am ramas. Nu mi-a parut rau, din mai multe motive. Unul este ca am auzit citeva lucruri frumoase, de care habar n-avusesem…

lumea a fost facuta intr-o zi de marti

vircolacii maninca soarele si luna

raiul este un loc la rasarit

la Apa Simbetei se termnina pamintul si lumea noastra

ostrov inseamna insula cu cetate

ielele fura apa vie

solomonierii sint niste intelepti care, dupa sapte ani de stat sub pamint, au invatat sa calareasca balaurii

in balada, eroul moare intotdeauna, in timp ce in basm invinge

acolo unde este un strigoi viu, nu ploua niciodata

incrincenat inseamna, in romana veche, plin de singe

de pastele Blajinilor, taranii fac petrecere in cimitir

Tot acolo am aflat ce-i acela un pricolici: un nene care se transforma, din cind in cind, in animal – cel mai adesea in caine. Treaba e reversibila, adica dupa ce musca citiva cetateni, se transforma la loc in om si nu-si mai aminteste nimic. Povestitoarea istorisea ca, pe cind era ea mica, in satul bunicii ei circula urmatoarea poveste: cica o taranca merge pe un pod (chestie plina de simboluri) si o musca un caine de catrinta. La intoarcere, pe acelasi pod se intilneste cu o vecina care ii raspunde la salut si ii zimbeste. Intre dinti i se zareste un fir rosu, de catrinta…

Chestia m-a cutremurat, ba chiar mi-a facut parul maciuca, desi nu contine nici o imagine horror.

Cind am plecat, ploaia se oprise si am luat-o pe jos, pe niste strazi pustii. Ma simteam foarte bine, pina cind, dintr-o curte, m-au atacat pe neasteptate niste caini.

Read Full Post »

 

La inceputul anului asta mi-am propus, plina de avint pionieresc, sa mai umplu niste goluri… literare. N-am rezistat eu chiar sa ma reintorc la clasici de tot (Sasa si Ilie Cazane poarta mare parte din vina pentru ca m-am abatut de la drumul cel drept!), dar, cu chiu cu vai, am mai pus mina pe cite un monstru sacru.

Am reusit sa citesc Castelul (din cauza de vacanta la Praga si vizitat Kafka Museum) si acum ma chinui din rasputeri cu niste nuvele de Mann (da-mi, Doamne, rabdare!). Imi imaginez ca n-o sa pot citi niciodata vreun roman-fluviu de mii de pagini scris de dinsul. Singura sansa, daca nu am facut-o in adolescenta (cind cica aveam timp si disponibilitate), este sa o fac la batrinete (cind se presupune ca o sa dau in mintea copiilor).

Lista mea de lucruri de facut la batrinete (nu pensie!) se lungeste asadar din ce in ce mai mult. Ea include traditionala casuta cu gradinita (de care nu ma voi putea ocupa personal, pentru ca nu sint capabila sa port de grija nici unei plante de apartament, dar orice casuta idilica de genul asta musai sa aiba o gradinita a ei, pentru ca in gradinita poti sa lenevesti sub umbrela si sa bei ceai!), o vreme mai mereu insorita, carti plicticoase pe care sa le savurez pe indelete. Si alte d-astea, ca prea devin intima aici pe blog! J

Poate ca atunci ma voi putea imprieteni cu domnul Mann…

 

 

P.S. In schimb, imi place la nebunie teatrul de papusi. Nu numai spectacolele in sine, dar toata experienta mersului la teatrul asta! In numarul viitor J

 

 

Read Full Post »

iepuriinumor.jpg

Imi place din ce in ce mai mult cartea asta.

La inceput mi s-a parut limbajul un pic fortat, poate si pentru ca autorul e basarabean si unele expresii nu suna bine in romaneste. Dar m-am atasat mult de personaj: micul Saşa care traieste la tara, intr-o Moldova sufocata de comunism si de cultul lui Lenin, si merge la scoala cu autobuzul, unde o invatatoare rea si fara inima il ridiculizeaza mereu. Nadejda Petrovna seamana cu Tovarasa Ivan, supranumita Ivanca, invatatoarea mea din clasele 1-3, care tragea copiii de par si ii tira prin clasa, isi infigea unghiile rosii si neverosimil de lungi in chica baietilor si urechea fetele pina le sareau pampoanele din par. Avea coc negru si ochi incercuiti cu dermatograf, era secretara de partid si cerea parintilor, fara nici o rusine, sa-i  aduca salam de Sibiu si sapunuri Rexona. M-am mutat in clasa a patra la alta scoala, pentru ca ma persecuta prea tare: ai mei nu aduceau deloc cadouri.. .

Saşa e de-o candoare irezistibila: se duce in paduricea din spatele casei ca sa culeaga brebenei pentru porc (cum naiba sint brebeneii astia? nu cred ca am vazut vreodata, in copilaria mea de copil urban, fara bunici la tara) si viseaza, intins pe sac, la Dumnezeu si la Lenin. As vrea sa se imprieteneasca Saşa cu Ilie Cazane junior, cred ca ar fi the beginning of a beautiful friendship. Doi copii chinuiti si cu capul in nori.  

Saşa o iubeste in secret pe Sonia, care e mai mare decit el si miroase a parfum (dupa descriere pare a fi din ala bulgaresc, cum se gaseau si la noi). Viseaza sa devina pionier, sa-i fluture cravata rosie in vint, zalog de legamint, si nenorocita de invatatoare nu-l face pionier in runda I, odata cu copiii silitori care stiu sa povesteasca istorii inaltatoare despre tatucul Lenin, ci abia in turul doi, cu obraznicii clasei, dupa ce mai intai il lasa sa fiarba si sa viseze. 

 Imi amintesc ca Ivanca m-a amenintat ca nu ma face pionier deloc. Avea boala pe mine, nu mai stiu din ce cauza… Am crezut ca s-a terminat lumea. Nu puteam trai cu asemenea rusine: sa fiu singurul copil din clasa fara cravata rosie. De fapt, era doar o cacealma de-a ei, fiindca oricum dadea prost la dosar sa aiba elemente de-astea ca mine in subordine J. M-au facut pionier odata cu toata lumea, la Muzeul Partidului Comunist, actual Muzeu al Taranului Roman. Nu-mi mai amintesc nimic din ceremonie, pentru ca aveam o ceata pe ochi. De emotie, in dimineata aia mi-am uitat ghiozdanul acasa. Am plecat de acasa cu inima atit de usoara, parca zburam pe drum, incit nici nu mi-am dat seama ca am uitat ceva atit de esential precum ghiozdanul. Normal ca m-am facut din nou, iremediabil, de ris. Dupa aia m-a dus bunica-mea (venise special de la Braila cu aceasta ocazie) la un studio foto sa-mi faca poze cu cravata! Din pacate am insistat sa-mi tin si bereta pe cap si pozele au iesit naspa. Induiosator de naspa!  

Inca nu am terminat cartea, dar mi-e drag tare Saşa asta! As vrea sa vad cum arata brebeneii…

Read Full Post »

17 pagini lipsa

 viatasifapteleluiiliecazane.jpg

Mi s-a intimplat o chestie foarte ciudata cu cartea asta. Din capul locului tre’ sa precizez ca sint fan Teodosie cel Mic si al filmelor cuplului Radulescu & Puiu. M-am pus, asadar, cu burta pe carte intr-o noapte, cu mare incintare.  Apropos, adevaratul “personaj principal” nu este (asa cum s-a crede din titlu) numitul Ilie Cazane, ci colonelul Chiritza. Tortionarul, securistul, reprezentantul sistemului criminal, dar care e si el om, in fond, tine la  nevasta, isi pune intrebari despre cum-e-lumea-asta-domle, are amintiri, are o amanta. E genul ala de personaj reusit, veridic, uman, parca-l vad pe Razvan Vasilescu in the movie in rolul asta J In fine, dialoguri firesti, umor, nitel absurd, perspectiva in continua schimbare, foarte misto, cu alte cuvinte. Ei, si-ajung eu pe la pagina 208 si… ce sa vezi? Iaca povestea sare taman la pagina 225. Lipsesc 17 pagini din carte, din adolescenta lu’ Cazane junior si nu sint de gasit nicaieri. Nici la librarie.

 

In fine, am citit cartea, dar am ramas cu un sentiment de neterminare. Si nu din cauza celor 17 pagini lipsa. Nu stiu cum, sint niste fire epice neimpletite pina la sfirsit, conflicte care ramn in suspans, chestii neduse pina la capat. Parca se termina prea devreme, in momentul in care lucrurile incepeau sa “creasca”. Poate asta o fi fost intentia autorului, poate ca asa e viata?  Pina ma lamuresc, ramin, clar, la Teodosie si la filme…

PS si o birfa mica: din cauza copertii foaaarte colorate, o domnisoara mica (dar mare cititoare) a crezut ca e carte de copii si a insistat ca e a ei! 🙂

PS 2 Mi-au placut mult bunicii de la tara, de la Liveni, cum vorbeau ei cu “mai omule” si “mai femeie”… Imi pare rau ca Radulescu n-a scris si el in Cartea cu Bunici de asta toamna!

Read Full Post »

Cel mai induiosator cadou de adio se compune din: o carte virtuala cu magi si dragonitze (intr-un CD pictat), un oracol cu insemnari si urari care mai de care mai traznite (si cu tzigancusa pe coperta – prietenii stiu de ce!), martisor cu printesa, zambile, stinjenei, zimbete, tigari de la revedere. Ieri am fumat de nu stiu cite ori “ultima tigara”…

Ce frumoasa despartire!

Read Full Post »

P.S. Imi pare rau ca baietii astia n-au si ei un videoclip…

Read Full Post »

povesti.jpgbunici.jpg

Un Mos Craciun ceva mai greu de convins s-a hotarit, in cele din urma, sa-mi aduca in dar cartea cu bunici, la care visam de multa vreme si pe care n-am reusit sa mi-o cumpar la tigul de carte din cauza unui nene care s-a apucat, fix in fata mea la coada (da’ fix!) sa se certe cu vinzatoarea, dupa care, colac peste pupaza, s-a stricat si aparatul de marcat, in semn de protest.

In fine… dupa cartea cu printese, cu care probabil ca o sa mor in brate, intr-o zi cind o sa fiu batrina, zaluda si la fel de plina de inchipuiri ca acum, pot sa spun si ca asta cu bunici este, pentru mine, una dintre cele mai frumoase carti. Sint aproape o suta de amintiri-povestiri despre bunici, scrise cu foarte mare caldura. Iar buncii sint oricum niste personaje desprinse din povesti; o generatie care se stinge incetisor… si, odata cu ea, vor pieri si o groaza de lucruri frumoase si pline de tot felul de sensuri.

In schimb, cartea cu erotismu’ romanesc m-a dezamagit tare mult. In afara de povestirile celor doi scriitori ai mei preferati (am zis io mai demult cine sint domnii acestia ;), pot sa spun ca erotismu’ romanesc este sublim, dar lipseste cu desavirsire. Iar cind este, pare chinuit, fortat, scris la comanda, uneori in stil de film porno de serie D, alteori, dimpotriva, plin de pretiozitati literare.

 Asadar, traiasca buncii forever, de care mi s-a facut un dor ingrozitor sa mai scriu…

Insert publicitar: voiam sa mai zic si ca faceti si-o fapta buna daca cumparati cartea cu bunici, pen’ ca banii se duc sa ajute niste copii care probabil n-au avut norocul sa fie crescuti si rasfatati de niste bunici!

Read Full Post »

Older Posts »