Feeds:
Posts
Comments

Archive for the ‘gradina cu merele de aur’ Category

iepuriinumor.jpg

Imi place din ce in ce mai mult cartea asta.

La inceput mi s-a parut limbajul un pic fortat, poate si pentru ca autorul e basarabean si unele expresii nu suna bine in romaneste. Dar m-am atasat mult de personaj: micul Saşa care traieste la tara, intr-o Moldova sufocata de comunism si de cultul lui Lenin, si merge la scoala cu autobuzul, unde o invatatoare rea si fara inima il ridiculizeaza mereu. Nadejda Petrovna seamana cu Tovarasa Ivan, supranumita Ivanca, invatatoarea mea din clasele 1-3, care tragea copiii de par si ii tira prin clasa, isi infigea unghiile rosii si neverosimil de lungi in chica baietilor si urechea fetele pina le sareau pampoanele din par. Avea coc negru si ochi incercuiti cu dermatograf, era secretara de partid si cerea parintilor, fara nici o rusine, sa-i  aduca salam de Sibiu si sapunuri Rexona. M-am mutat in clasa a patra la alta scoala, pentru ca ma persecuta prea tare: ai mei nu aduceau deloc cadouri.. .

Saşa e de-o candoare irezistibila: se duce in paduricea din spatele casei ca sa culeaga brebenei pentru porc (cum naiba sint brebeneii astia? nu cred ca am vazut vreodata, in copilaria mea de copil urban, fara bunici la tara) si viseaza, intins pe sac, la Dumnezeu si la Lenin. As vrea sa se imprieteneasca Saşa cu Ilie Cazane junior, cred ca ar fi the beginning of a beautiful friendship. Doi copii chinuiti si cu capul in nori.  

Saşa o iubeste in secret pe Sonia, care e mai mare decit el si miroase a parfum (dupa descriere pare a fi din ala bulgaresc, cum se gaseau si la noi). Viseaza sa devina pionier, sa-i fluture cravata rosie in vint, zalog de legamint, si nenorocita de invatatoare nu-l face pionier in runda I, odata cu copiii silitori care stiu sa povesteasca istorii inaltatoare despre tatucul Lenin, ci abia in turul doi, cu obraznicii clasei, dupa ce mai intai il lasa sa fiarba si sa viseze. 

 Imi amintesc ca Ivanca m-a amenintat ca nu ma face pionier deloc. Avea boala pe mine, nu mai stiu din ce cauza… Am crezut ca s-a terminat lumea. Nu puteam trai cu asemenea rusine: sa fiu singurul copil din clasa fara cravata rosie. De fapt, era doar o cacealma de-a ei, fiindca oricum dadea prost la dosar sa aiba elemente de-astea ca mine in subordine J. M-au facut pionier odata cu toata lumea, la Muzeul Partidului Comunist, actual Muzeu al Taranului Roman. Nu-mi mai amintesc nimic din ceremonie, pentru ca aveam o ceata pe ochi. De emotie, in dimineata aia mi-am uitat ghiozdanul acasa. Am plecat de acasa cu inima atit de usoara, parca zburam pe drum, incit nici nu mi-am dat seama ca am uitat ceva atit de esential precum ghiozdanul. Normal ca m-am facut din nou, iremediabil, de ris. Dupa aia m-a dus bunica-mea (venise special de la Braila cu aceasta ocazie) la un studio foto sa-mi faca poze cu cravata! Din pacate am insistat sa-mi tin si bereta pe cap si pozele au iesit naspa. Induiosator de naspa!  

Inca nu am terminat cartea, dar mi-e drag tare Saşa asta! As vrea sa vad cum arata brebeneii…

Read Full Post »

862.jpg 

Mi-a luat doua luni sa termin cartea asta. Am inceput-o la Praga, in vacanta, pe un frig teribil, in timp ce inauntru (in carte) totul se moleseste de caldura. Am continuat-o incetisor, putin cite putin, pentru ca nu se poate citi prea mult dintr-o data. Sint frazele atit de dense, atit de incarcat de poezie e fiecare rind, atit de mult penduleaza totul intre timpuri, lumi, realitati si vise, incit e imposibil sa citesti mai mult de citeva pagini pe zi. Trebuie doze mici, luate cu lingurita, ca un serbet foarte concentrat pe care il lasi sa se topeasca incet. (A nu se intelege de aici ca ar fi zaharisit sau dulceag, nu, nu!).

Eu nu stiu ce sa spun despre carti atit de frumoase si scriitori asa de… mari (oricit de golit de sensuri e adjectivul asta).

Stiu doar ca imi placea tare mult serbetul bunicii mele, in dupa-amiezele lungi de leneveala varatica.

Read Full Post »

L-am primit de la o fata care locuieste intr-o mansarda (pe acoperisul careia se adapostesc porumbeii) si picteaza dragoni si printese pe pietre gasite in riu marea cea mare :). Talismanul face parte dintr-o poveste pe care inca nu o cunosc…

Deocamdata l-am asezat frumos intre niste petale frumos mirositoare si astept sa vad daca o sa-mi poarte noroc.

talisman.jpg

Read Full Post »

“Nimic nu e mai dulce, n-aduce mai a zahar decit sarutul de printesa. Rar. A se conserva intr-un flacon sau intr-un colt al inimii, mereu. Imponderabil, gata sa-si ia zborul la cea mai mica adiere. Fragil, nu sufera curentul. Sarutul printeselor are puterea sa le preschimbe-n printi pe broastele raioase, dar, uneori, si invers.”

“Lacrimile de printese-s cele mai cerute si de pret. Cu ele, caravanele faceau negot, demult, infruntind arsita sau marile-n tumult. Intrebuintate drept cerneala simpatica, de-ndragostiti, – cu ele se scriau cele mai duioase cintecele, ca si corespondenta de-amor, la repezeala, sau mai agale(s), intre domni si damicele. Cit despre tristele scrisori de-adio, – cu insulte multe uneori, dimpotriva, pe un ton gentil, trebuie lacrimi mari de crocodil.”

Insert postmodern: zic eu acum, din lumea mea de oameni mari – cu aceste doua citate & concepte se poate pune foarte bine de-o telenovela gen lacrimi si suspine, lacrimi si saruturi etc etc.

Dar oricum, tot cea mai frumoasa carte din lume ramine 🙂

Read Full Post »

Sint fericita!

Am cea mai frumoasa carte din lume! Nici nu indraznesc s-o rasfoiesc inca, de teama sa nu spulber vreo vraja. Am pus-o pe o perna si ma uit din cind in cind la ea, asa cum faceam cind primeam vreo jucarie noua (sau mai tirziu, cind imi luam vreo pereche de pantofi super-misto).

N-am ceai de portocale, dar tocmai am baut o licoare fermecata din serbet de lamaie, sirop de menta si suc de mere. Mi-a preparat-o o doamna bruneta cu par de vrajitoare, care locuieste intr-o ceainarie pe o strada cu nume de oras, cu mobile vechi (probabil aduse din vreun castel) si muzica frumoasa. Astept sa-si faca efectul si ma apuc de citit. Pardon, de visat…

Inapoi la realitate:

De doua zile citesc ca nebuna, in pat, cu voce tare, noaptea. E si o carte foarte muzicala, foarte amuzanta, foarte dulce si foarte nu-stiu-cum. Foartza rulz! Desenele sint splendide, traznite si gingase. E cu adevarat cea mai frumoasa carte din lume, nu mai incape nici o indoiala. Am terminat-o (adica prima citire, dar probabil ca n-o sa ma opresc niciodata din ea).

Savantul are par pe frunte, vom reveni cu amanunte!

Read Full Post »

Intrerupem transmisiunea despre printese, pentru ca tocmai am ascultat live niste Astor Piazzola (Anotimpurile) intr-un loc cu parfum de epoca – palatul Bragadiru si… m-am indragostit. De muzica, normal!

Pentru ca Piazzola asta e teribil de pasional, ca orice sud-american, pentru ca acordeonul ala te rascoleste ceva de speriat, te face sa vrei sa iubesti, dansezi & (mai ales) sa suferi (of course, ca fara suferinta viata e pustie) mai ceva ca-ntr-un almodovar, pentru ca nimic nu se compara cu un nuevo tango cind vine vorba de amor.

Si toate astea-mi amintesc de un film. “Tango, no me dejes nunca” al lui Carlos Saura. Care, ma rog, nu e cine stie film, dar are niste “tablouri dansante” foarte frumoase. Si oricum, pe mine una ma face
sa vreau sa invat sa dansez tango-ul asta…

Apropo, de invatat tango… NU la cursurile de la Amsterdam Cafe! Acolo e un nene cam transpirat si usor supraponderal, care nu are mare lucru de-a face cu imaginea unui hombre fatal d-asta de danseaza, in schimb are un discurs misogin despre cum tre’ sa se supuna femeia barbatului, la munte si la mare, in orice imprejurare. Si tango-ul isi pierde orice farmec atunci cind il dansezi cu o frantuzoaica sfrijita, cu palmele umede, si care se chinuie sa faca pe barbatul!

Mai bine acasa, singura, in fata oglinzii, cu muzica lu’ Piazzola !

Read Full Post »

princesses-reduites.jpg

… este o carte despre printese uitate si necunoscute, care o sa apara in curind la o editura noua si simpatica.

Aveam de gind sa ma dau mare si sa scriu despre tot felu’ de carti cu amintiri din comunism pe care le-am citit lately, dar nu mai conteaza toate astea… pentru ca si eu sint printesa, si inca una “tandra”. Cel putin asa mi-a iesit testul din cartea cu printese. Asa ca o sa-mi fac curaj si-o sa postez un nou foileton cu amintirile mele de cind eram printesa… (voiam s-o fac mai demult , da’ mi-era ca o sa rida lumea de mine, ca am mai patit-o o data!).

Stay tuned! 😉

LATER:

Normal ca n-am avut timp sa scriu despre printese (sper saptamina asta), totusi pt doritori cartea despre care ziceam este :

“Printese date uitarii sau necunoscute”, Philippe Lechermeier si Rebecca Dautremer. Trad. Serban Foarta (inca un motiv pt care e asa misto!) 69,9 lei, 94 pag.

(fac reclama pt ca merita!) 🙂

Read Full Post »

Older Posts »