Feeds:
Posts
Comments

Ondiolina rules!

1: Ondiolina exista si este un “instrument muzical electronic cu sunete inedite, obţinute prin modificarea vibraţiilor electrice după dorinţa interpretului”.

2: Pe ondiolina asta a facut-o celebra un anume domn Jean-Jacques Perrey, despre care se spune ca este inventatorul  happy electronic pop-music.

3: Acum domnul asta este octogenar si inca mai cinta (sau ma rog, face muzici electro-happy pe care cica le-a folosit si Walt Disney prin desene animate, atit de happy erau!). Mai mult, domnul vine la Bucuresti duminica viitoare, la Rockolectiv!

4: Concluzia logica: ondinna will meet ondiolina! 🙂 O sa dansam electro si-o sa fim happy! Uraaaa!

Aici cea mai cunoscuta piesa a lui (daca vi se pare ca suna misto, e din cauza ondiolinei, sint absolut sigura!)

Advertisements

Vine primavara!

E soare si frumos, o sa apara brebeneii, simbata am vazut un papagal verde in fata la Carturesti, l-am terminat de citit pe Sasa si cica in curind o sa-mi soseasca prin posta si Ilie Cazane junior, editia completa – deci o sa fac cunostinta cu spiritul lui Marx, ura!

iepuriinumor.jpg

Imi place din ce in ce mai mult cartea asta.

La inceput mi s-a parut limbajul un pic fortat, poate si pentru ca autorul e basarabean si unele expresii nu suna bine in romaneste. Dar m-am atasat mult de personaj: micul Saşa care traieste la tara, intr-o Moldova sufocata de comunism si de cultul lui Lenin, si merge la scoala cu autobuzul, unde o invatatoare rea si fara inima il ridiculizeaza mereu. Nadejda Petrovna seamana cu Tovarasa Ivan, supranumita Ivanca, invatatoarea mea din clasele 1-3, care tragea copiii de par si ii tira prin clasa, isi infigea unghiile rosii si neverosimil de lungi in chica baietilor si urechea fetele pina le sareau pampoanele din par. Avea coc negru si ochi incercuiti cu dermatograf, era secretara de partid si cerea parintilor, fara nici o rusine, sa-i  aduca salam de Sibiu si sapunuri Rexona. M-am mutat in clasa a patra la alta scoala, pentru ca ma persecuta prea tare: ai mei nu aduceau deloc cadouri.. .

Saşa e de-o candoare irezistibila: se duce in paduricea din spatele casei ca sa culeaga brebenei pentru porc (cum naiba sint brebeneii astia? nu cred ca am vazut vreodata, in copilaria mea de copil urban, fara bunici la tara) si viseaza, intins pe sac, la Dumnezeu si la Lenin. As vrea sa se imprieteneasca Saşa cu Ilie Cazane junior, cred ca ar fi the beginning of a beautiful friendship. Doi copii chinuiti si cu capul in nori.  

Saşa o iubeste in secret pe Sonia, care e mai mare decit el si miroase a parfum (dupa descriere pare a fi din ala bulgaresc, cum se gaseau si la noi). Viseaza sa devina pionier, sa-i fluture cravata rosie in vint, zalog de legamint, si nenorocita de invatatoare nu-l face pionier in runda I, odata cu copiii silitori care stiu sa povesteasca istorii inaltatoare despre tatucul Lenin, ci abia in turul doi, cu obraznicii clasei, dupa ce mai intai il lasa sa fiarba si sa viseze. 

 Imi amintesc ca Ivanca m-a amenintat ca nu ma face pionier deloc. Avea boala pe mine, nu mai stiu din ce cauza… Am crezut ca s-a terminat lumea. Nu puteam trai cu asemenea rusine: sa fiu singurul copil din clasa fara cravata rosie. De fapt, era doar o cacealma de-a ei, fiindca oricum dadea prost la dosar sa aiba elemente de-astea ca mine in subordine J. M-au facut pionier odata cu toata lumea, la Muzeul Partidului Comunist, actual Muzeu al Taranului Roman. Nu-mi mai amintesc nimic din ceremonie, pentru ca aveam o ceata pe ochi. De emotie, in dimineata aia mi-am uitat ghiozdanul acasa. Am plecat de acasa cu inima atit de usoara, parca zburam pe drum, incit nici nu mi-am dat seama ca am uitat ceva atit de esential precum ghiozdanul. Normal ca m-am facut din nou, iremediabil, de ris. Dupa aia m-a dus bunica-mea (venise special de la Braila cu aceasta ocazie) la un studio foto sa-mi faca poze cu cravata! Din pacate am insistat sa-mi tin si bereta pe cap si pozele au iesit naspa. Induiosator de naspa!  

Inca nu am terminat cartea, dar mi-e drag tare Saşa asta! As vrea sa vad cum arata brebeneii…

La aniversara

Iata ca incetisor-incetisor am facut 100 de posturi pe acest blog.

Cu aceasta ocazie simt nevoia sa devin ceva mai personala si sa impartasesc lumii citeva din dilemele mele existentiale si intrebarile care ma bintuie de nu mai am somn noaptea:

 

  • De ce tanti de la librarie nu vrea ca eu sa citesc episodul in care spiritul lui Marx il viziteaza pe colonelul Chirita? De ce imi trebuie pentru asta un cod de bare care se afla pe o tipla, iar tipla este – evident – la gunoi de  cind am cumparat cartea?

  • Oare un pictorial de moda poate avea prea multa cultura si prea putine tendinte si “tipsuri”? Apropo, poti sa fii jurnalist glossy fara sa folosesti de cel putin 3 ori intr-un text cuvintele hot si cool?

  • De ce mamele, cind au si ele o zi libera, si-o petrec facind curat in casa?

  • Ce inseamna cind visezi ca scrii o poveste pe o luminare, de forma unui cub de ceara, si pe masura ce scrii, scrisul se sterge?
  • Chinezii pot ajunge in rai?
  • Cum de se dau copiilor de facut compuneri despre mirosul din bucatarie, rostul buburuzei pe lume si viata lui Valentine’s day?

    Cam atit deocamdata…

Caravele in doze mici

862.jpg 

Mi-a luat doua luni sa termin cartea asta. Am inceput-o la Praga, in vacanta, pe un frig teribil, in timp ce inauntru (in carte) totul se moleseste de caldura. Am continuat-o incetisor, putin cite putin, pentru ca nu se poate citi prea mult dintr-o data. Sint frazele atit de dense, atit de incarcat de poezie e fiecare rind, atit de mult penduleaza totul intre timpuri, lumi, realitati si vise, incit e imposibil sa citesti mai mult de citeva pagini pe zi. Trebuie doze mici, luate cu lingurita, ca un serbet foarte concentrat pe care il lasi sa se topeasca incet. (A nu se intelege de aici ca ar fi zaharisit sau dulceag, nu, nu!).

Eu nu stiu ce sa spun despre carti atit de frumoase si scriitori asa de… mari (oricit de golit de sensuri e adjectivul asta).

Stiu doar ca imi placea tare mult serbetul bunicii mele, in dupa-amiezele lungi de leneveala varatica.

Narcisisme

lolita.jpg

La liberty pe blog un test, care cica iti spune ce carte ai fi dac-ai fi. Eu nu rezist la teste, oricit de cretine ar fi 🙂 Mi-a iesit Lolita. Nu ca nu mi-ar fi placut Lolita, ca si Ada (si ardoarea), da’ totusi ma gindesc oare nu mai mult nenea ala Humbert era imoral & obsedat? Why blame it on the girl?! Mie Lolita mi se parea o victima (ma rog, nu una nevinovata, ce-i drept!)…

You’re Lolita!
by Vladimir Nabokov
Considered by most to be depraved and immoral, you are obsessed with sex. What really tantalizes you is that which deviates from societal standards in every way, though you admit that this probably isn’t the best and you’re not sure what causes this desire. Nonetheless, you’ve done some pretty nefarious things in your life, and probably gotten caught for them. The names have been changed, but the problems are real. Please stay away from children.

P.S. In alta ordine de idei, ma bucur ca s-au mai rarit cautarile de “tite mari” pe net. Acest blog a inceput sa fie gasit de oameni care cauta knut hamsun si printese uitate, in egala masura, ceea ce nu poate decit sa ma bucure.

17 pagini lipsa

 viatasifapteleluiiliecazane.jpg

Mi s-a intimplat o chestie foarte ciudata cu cartea asta. Din capul locului tre’ sa precizez ca sint fan Teodosie cel Mic si al filmelor cuplului Radulescu & Puiu. M-am pus, asadar, cu burta pe carte intr-o noapte, cu mare incintare.  Apropos, adevaratul “personaj principal” nu este (asa cum s-a crede din titlu) numitul Ilie Cazane, ci colonelul Chiritza. Tortionarul, securistul, reprezentantul sistemului criminal, dar care e si el om, in fond, tine la  nevasta, isi pune intrebari despre cum-e-lumea-asta-domle, are amintiri, are o amanta. E genul ala de personaj reusit, veridic, uman, parca-l vad pe Razvan Vasilescu in the movie in rolul asta J In fine, dialoguri firesti, umor, nitel absurd, perspectiva in continua schimbare, foarte misto, cu alte cuvinte. Ei, si-ajung eu pe la pagina 208 si… ce sa vezi? Iaca povestea sare taman la pagina 225. Lipsesc 17 pagini din carte, din adolescenta lu’ Cazane junior si nu sint de gasit nicaieri. Nici la librarie.

 

In fine, am citit cartea, dar am ramas cu un sentiment de neterminare. Si nu din cauza celor 17 pagini lipsa. Nu stiu cum, sint niste fire epice neimpletite pina la sfirsit, conflicte care ramn in suspans, chestii neduse pina la capat. Parca se termina prea devreme, in momentul in care lucrurile incepeau sa “creasca”. Poate asta o fi fost intentia autorului, poate ca asa e viata?  Pina ma lamuresc, ramin, clar, la Teodosie si la filme…

PS si o birfa mica: din cauza copertii foaaarte colorate, o domnisoara mica (dar mare cititoare) a crezut ca e carte de copii si a insistat ca e a ei! 🙂

PS 2 Mi-au placut mult bunicii de la tara, de la Liveni, cum vorbeau ei cu “mai omule” si “mai femeie”… Imi pare rau ca Radulescu n-a scris si el in Cartea cu Bunici de asta toamna!