Cea mai cool melodie cu bebei ;)

Read Full Post »

Niste cochete

Nu e nimic mai frumos si linistitor, intr-o dupa-amiaza de duminica, decit sa te joci cu niste mere rumene, cochete, si cu lumina de toamna…

Read Full Post »

Melodiile mele de inveselire

 Pentru ca e toamna (iar) si ma simt ca greierasul din poveste (ma rog, “fabula” pt chitibusari!)… 

Read Full Post »

Despre carti, dragoste si alti demoni

Imi plac titlurile lui Kundera. Nu ma pot abtine sa nu cumpar ceva numit Insuportabila usuratate a fiintei.

Dupa aia, eu din tot ce citesc, cu sufletu-mi de telenovelista, retin cam toate amanuntele legate de dragoste. Plus teoriile. Aici teoria e ca “dragostea incepe cu o metafora”. Ca, de fapt,  exista niste momente de “iluminare” in care niste amanunte foarte simple ale vietii de zi cu zi (o muzica oarecare, o cifra, o vorba, o carte, un nor) se aliniaza intr-un anume fel care face ca totul sa para ireal, atins cumva de o bagheta magica. Si cuprins de valul acelei iluzii, toate lucrurile alea (altminteri simple si pe care nu le-ai fi bagat deloc in seama) par niste semne, facute de o vointa divina sau ceva de felul asta, care indica spre o persoana anume. Si-atunci, n-ai de ales si te indragostesti de omul ala spre care converg semnele si care pare a fi deschis bresa asta in realitate, si gata! (acum, s-ar putea ca chestia asta sa se aplice in special oamenilor putin tacaniti si cu inclinatii romantice, dar n-are a face, ca doar n-are sens sa vorbim de aia care se indragostesc de prima pereche de tite misto pe care o intilnesc J)

Romanticii sa traiasca, asadar!

In roman mai sint si teorii cu privire la politica, respectiv la regimurile totalitare (lesne de inteles de ce), teorii care implica notiuni precum “kitsch” si “cacat”. Si multe, multe explicatii cu privire la motivatiile psihologice ale personajelor, care, nu stiu de ce, dar nu stirbesc nimic din farmecul povestii. Chit ca povestea se intrerupe pentru o noua teorie, moment in care iti dai seama foarte clar ca personajul pe care tocmai l-ai urmarit si credeai ca e “alive”, e de fapt doar plasmuirea unei imaginatii. A unei imaginatii foarte rationale, ca sa zic asa. Dar nu stiu de ce, treaba asta functioneaza la Kundera, cel putin pentru mine (am citit cartea in doua zile, si mi-am amintit ca m-am indragostit o data din cauza unui cocostirc, care s-a nimerit sa se afle intr-un cimp inghetat la ceas de seara… nu rideti, pls!).

A, si uitasem, teoria numarul 3 este cu privire la fiinta umana, si de-aici vine si titlul cartii cu usuratatea. Sint oameni care zboara prin viata, eliberati de poverile sentimentelor, pulsiunilor etc, care nu se leaga de nimic si nu vor neaparat sa posede si oameni care “atirna” greu, catre pamint (ma rog, din aia care iau totul in serios si care isi complica singuri viata, sclavii propriilor pasiuni, instincte etc  – in fine, totusi in roman lucrurile suna mai metafizic…). Cam multe teorii pentru un singur roman?

Acuma, ca tot m-am pornit sa scriu… Din lecturile de vacanta (scriitori pe care nu-i mai citisem):

1. Nu mi-a placut deloc-deloc: Daca intr-o noapte de vara un calator de Italo Calvino – prea mult postmodernism la un loc. O jucarie frumoasa, un mecanism construit perfect (are si schema la inceput) si care functioneaza perfect, o idee foarte originala (cartea contine 12 inceputuri de roman niciodata terminate, prin care se pierd un Cititor si o Cititoare, in care apar multe conspiratii si insusi Scriitorul), dar totul fara viata. Am inteles eu ca e vorba de “un roman despre placerea de a citi romane” – spune insusi Calvino pe coperta – dar eu m-am chinuit sa-l termin fara nici un chef si nici o placere. Nu cred ca ma mai joc cu dinsul!

2. Semi-placut: O dragoste de Dino Buzatti. Un fel de Fata nesabuita a lui Llosa reloaded, dar mai putin palpitanta din punct de vedere al actiunii, in schimb mult mai profunda psihologi si scrisa ceva mai emotional & descriptiv. Pe scurt: ratacirile unui tip intelectual (ros de gelozie si incertitudine, umilit de o pasiune degradanta si neimpartasita) careia i-a sucit mintile o prostituata, mai tinara decit el si inzestrata cu o cruzime deosebita, dintr-aia de au toate “femmes fatales” de prin romane si filme. Cunoastem… Cumva asemanator cu “Acest obscur obiect al dorintei” al lui Bunuel, un film minunat. Ce mai e frumos in carte (in afara de chinurile prea-nefericitului): descrierile orasului Milano la mijlocul anilor ’70, pline de viata si culoare. Iti fac o pofta nebuna sa vezi Italia. Si sa mai citesti Dino Buzatti…

3. Foarte-placut (desi nu m-as fi asteptat in veci): Veniss Underground al lui Jeff Vandermeer. O nebunie fantastico-dark. N-am mai citit nimic de felul asta, tocmai pentru ca nu ma atrage genul. Dar totul pare desprins nu dintr-un film SF (asa cum ma asteptam), ci din niste vise dementiale, din niste cosmaruri apasatoare, dar pline de o fantezie intunecata care te trage inspre ea ca un virtej. Apar creaturi nebunesti, 15 niveluri subpamintene, un drum initiatic spre centrul pamintului, mai multe simboluri mitice, monstri biblici, ma rog, si clasica poveste de dragoste, ca nu se putea altfel, imagini horror, mutilari, o lume in care umanitatea si-a cam pierdut sensurile si e in deriva (asta e deja cam cliseu, dar in fine… ). E palpitanta, scrisa ca sub narcoza (cine stie?) si se citeste la fel. Are dialoguri vii si viziuni de cosmar. Astept ecranizarea cu Bruce Willis! El e singurul in stare sa-si caute iubita dezmembrata intr-un munte de picioare de la ultimul nivel de sub pamint si sa fuga cu ea pina sus, luptindu-se cu creaturile iadului, ca s-o salveze. Go, Willis, go! J

Read Full Post »

Viata la tara. La mine la tara.

Am si eu tara mea… si ma mindresc cu ea. Pentru ca e o tara noua. Cel putin pentru mine, care sint copil crescut la oras si far’ de bunici la tara.

Tara mea cea noua se cheama Provitza. E tare liniste si vremea se schimba acolo de cel putin 5 ori pe zi. Dimineata e innorat, spre prinz te arde soarele, dupa-amiaza ploua de rupe pamintul si serile e senin. A, si citeodata mai apare si curcubeul ala pe care il stiam din carticelele de colorat. Doar asa, citeva minute, si pe urma se evapora.

Mai am mere, nuci si prune, dar nici unele nu sint prea comestibile. In schimb, sint bune de pozat, pentru ca le sade bine cind se scutura din copaci si ramin in iarba. Eu nu beau apa din fintina, ci numai din aia plata de la supermarketul de jos, din sat 🙂 . Tata tot taie lemne, altoieste copaci si repara garduri, pentru ca s-a saturat de computer si internet. Mama e calma si viseaza sa se mute acolo si sa creasca capre. Treaba e ca nu toate caprele sint bune, trebuie sa te pricepi si la asta. Unii s-au pacalit si au luat d-alea batrine si rele, care nu dau lapte. Si-apoi daca ciobanu’ e prost, tot degeaba sint caprele bune.

Jos in sat locuieste nea Vasile, cel pe care il asteapta surorile sa moara mai repede ca sa-i ia casa. In timpul asta, el sta singur in casa lui, asteapta iarna si bea. Are o fata la Cimpina, judecatoare, da’ nu mai vrea sa stie de el. Il lasa singur, sa moara, ca pe un ciine. Ceva mai departe de casa noastra sta Vrajitoarea satului. N-am cunoscut-o inca, dar data viitoare o sa-i fac o vizita sa vad de unde i se trage numele. Casa cu albastru, mereu pustie, semanind a conac, e a Italiencei. Ea nu vine niciodata acolo si nimeni n-a vazut-o la fata de cind a a cumparat proprietatea. Italianca are o femeie din sat care-i poarta de grija (casei). Femeia isi aduce vaca sa pasca si vaca rumega linistita toata ziulica in gradina conacului. De undeva, de pe prispa casei alaturate, o adolescenta cinta cu infocare muzica latino, tinind gratios in mina un spray pe post de microfon. Are saispe ani, vrea sa fie cintareata si o imita pe Shakira. Ceva mai incolo, la circiuma (Danioncostiroxana impex srl) se pun manele, de s-aud in tot satu’.

P.S. Am un vecin tare suparat ca i-a fugit minzul pe cimp si fecioru-n Italia.

P. S. 2 In the country:

Read Full Post »

Carusel

Cel mai bine, ca sa uiti ca pe lume exista cladiri sufocante, este sa fii mic si sa te dai in gargarite. Sau sa stai tantos in caleasca fermecata si sa te uiti cum se amesteca toate luminile si culorile in jurul tau, ca-ntr-un caleidoscop din ala cu bucatele de sticla colorata.
Si cu roata mare e frumos, ca te duce pin’ la stele, dar trebuie sa mai cresti nitel ca sa te poti urca in ea… Dupa aia, iti dai seama ca e doar o pacaleala, pentru ca luna e tare departe si, orice-ai face, nu poti s-ajungi la ea.
E frumos si cu trenuletul, ca e colorat si face nino-nino si tii-tii-tii, chiar daca se-nvirte-n cerc si nici cu el n-ajungi nicaieri prea departe.

Daca va duceti la parcul de distractii, trebuie neaparat sa ascultati o melodie frumoasa, buna de dat in carusel:

Read Full Post »

Vacanta a plecat cu trenul din Franta

Eu in vacanta am fost sa vad marea. Aia neagra. Si e ultima oara cind ma mai duc s-o vad de pe “litoralul” nostru. De-acuma ma duc sa vad caii de la Sf Gheorghe sau prin tari exotice (da’ nu din alea unde pietrele de pe plaja sint butaforie!).

Acum scriu din mijlocul unei cladiri in care lumina soarelui nu intra niciodata si aerul e proaspat reciclat de sistemul de ventilatie cu care nu poti lupta. E simplu: daca-l inchizi, atmosfera devine sufocanta! Cu alte cuvinte: ori iti curg mucii, ori te ia cu ameteala!
In curtea interioara exista o banca pe care nimeni nu a stat vreodata, pentru ca totul e inchis de niste pereti de sticla, precum si niste tufisuri care sint totdeauna verzi, pentru ca sint artificiale. Oamenii socializeaza in schimb intr-o curticica, fumind, privind la tomberoanele de gunoi si ascultind susurul aparatelor de aer conditionat. Se pare ca trebuie sa mai asteptam cam 11 luni pina cind va veni urmatorul tren de vacanta…

Sorry ca melodia urmatoare il contine pe Bon Jovi (mama, daca privesti, this is for you too :)), dar e tare potrivita:

Read Full Post »