De fapt, daca e sa fiu sincera (si asa ar trebui sa fiu), ar trebui sa recunosc ca faza zîno-prinţeselor era cam pe sfirsite (asta daca nu cumva se sfirsise de-a binelea, de ceva vreme). Doar ca ne era greu sa renuntam, asa dintr-o data, la toate lucrurile si lucrusoarele minunate, pe care le atragea dupa sine aceasta Faza. Asa ca incercam sa tragem de ea cit puteam de mult, s-o lungim la nesfirsit. S-o pastram vie, sa o luam dupa noi mai departe, sau daca asta nu se putea, atunci macar sa o ascundem undeva in sufletul nostru si s-o tinem inchisa acolo, bine ferecata, ca sa nu cumva sa-si ia zborul definitiv si sa ne scape. Era si greu sa recunoastem, asa pur si simplu, ca nu sintem niste zîno-prinţese, ba mai mult, daca era sa mergem pina la capat, chiar ca zîno-prinţesele nici macar nu exista aievea, sint doar o inventie, o nalucire. O Faza a copilariei, care trece in final, la fel ca orice alta Faza.
Totusi, de pe urma ei, am ramas cu o atractie irezistibila pentru culoarea roz-bombon (plus urmatoarele variante: bleu-azuriu, mov-lila si verde-brotacel), o dorinta arzatoare de a avea cohorte de supusi care sa ne implineasca toate poftele si un fel de inclinatie ciudata de a crede in vraji si povesti.
Din punct de vedere cronologic, Faza a inceput la o virsta neprecizata. Inceputurile ei se pierd intr-un fel de ceata densa, cam tulbure, dar luminoasa, in acelasi timp. Prin ceata asta se intrezaresc, destul de vag, primele povesti spuse de mama, primele carticele cu poze, primele vise colorate. Tot in aceeasi ceata de inceput, dar nitel mai estompata, dupa o vreme au inceput sa se iveasca si sa pluteasca voci cunoscute, imagini familiare si o serie de cuvinte noi, care sunau frumos si aveau intelesuri magice. Talisman. Clestar. Brocart. Nestemate. Bagheta. Crinolina. Catifea. Amuleta. Stralucitor. Fantastic. Vrajit. Dar asta mult mai tirziu… Sa nu ne indepartam de inceput.
Daca scotocim prin diverse cotloane incetosate si caldute ale inceputului memoriei si luam la puricat amintiri (pe care nu mi le mai pot aminti prea bine) s-ar putea sa gasim in cele din urma o imagine cam neclara, ca dintr-un film vechi alb-negru, cu mama, care tinea in brate o bebelusa mica si plingacioasa. Bebelusa era cam de marimea unei painite, iar mama avea privirile topite, in timp ce o legana, soptindu-i mereu vorbe de alint. Asa incepe totul. Cu mama.Probabil ca spusele ei tandre se infiltrau, fara sa stie, in constiinta mea care abia se inchega. N-am cum sa stiu asta cu certitudine, dar dupa felul in care se uita mama la mine, cu infinita dragoste si tandrete, nu incapea nici o indoiala ca sint o mica prinţesă. Sau in orice caz, o faptura vrajita. In scurt timp, a recunoscut asta si tata. Apoi bunicii. Si matusile. Si nasii, verisorii si verisoarele. Imediat, faptul a devenit evident pentru toata familia.Fiind prinţesă, aveam parte de un tratament cu totul si cu totul special. Prima porunca a decalogului prinţeselor este ca o prinţesă trebuie intotdeauna rasfatata.
Prinţesele trebuie adormite leganindu-le si spunindu-le povesti frumoase si interminabile. Cu sarutari pe frunte si valuri de caldura si iubire. Trebuie imbracate cu rochite vaporoase, neaparat de culoare roz. Li se piaptana cu grija cositele lungi si li se impletesc in fiecare zi in alt fel. Cu bilute colorate si elastice de par fanteziste. Prinţesele sint, cu mici exceptii, blondine. Poarta sosetele colorate, cu volanase si sandalute de lac. Fac colectii de abtibilduri cu sclipici si de briz-briz-uri de par. La scoala, au stilouri si pixuri cu cerneluri pastelate, pe care le pastreaza cu grija in penare cu desene animate. Au ascutitori in forma de fructe si rigle de culoare roz. La masa, prinţeselor li se taie pielita de la pui si coaja uscata de la felia de cascaval. La micul dejun, primesc obligatoriu sendviciuri in forma de ursuleti sau barcute ornate, ca la petrecerile de copii, cu bucatele de albus, rondele de castravete sau jumatati de maslina.
Revenind la prima porunca, “prinţesele trebuie intotdeauna rasfatate”, continuarea fireasca este ca prinţeselor li se fac absolut toate poftele. Li se cumpara toate papusile si jucariile pe care si le doresc (daca nu, au obiceiul princiar de a trinti pe jos prin magazine si a se zvircoli de mama focului, probabil atinse de o maladie stranie). Mos Craciun le aduce intotdeauna cele mai frumoase jucarii. Nu pentru ca prinţesele ar fi fost neaparat cuminti si ascultatoare tot anul, dar pentru ca pina si Mos Craciun stie cu cine are de-a face. Si renii lui innaripati stiu, si sleahta de pitici dolofani de la fabrica de cadouri din inaltul cerului. Treaba asta pluteste pur si simplu prin univers…
Asta in ceea ce priveste prinţesele. Cu zînele, treaba se complica si povestea se schimba. Dupa ce mai cresc nitel (gratie rasfatului sustinut al supusilor) si incep sa-si ia in stapinire regatul, prinţesele incep sa-si descopere puterile magice, care zac ascunse inlauntrul lor. Totusi, chestiunile astea magice (deloc oculte, cum s-ar parea, ci cit se poate de normale si firesti pentru o prinţesă) nu vin asa, pur si simplu, dintr-o data. Vin incetul cu incetul, te invaluie usor si se lasa descoperite pe rind, una cite una, ca sa nu te ameteasca de tot cu puterea lor. Totul incepe, din nou, de la mama. Mama, care intr-un fel cum nu se poate mai duios si blind, incerca sa-si convinga mica prinţesă somnoroasa sa se trezeasca dis de dimineata, pentru a se duce la gradinita. Prinţesa cu pricina nu intelegea nici in ruptul capului de ce ar trebui sa-si petreaca ziua intr-un asemenea loc nesuferit, cu copii rai si bataiosi, cu o tovarasa educatoare cu parul facut permanent, cu ciorbe si sosuri oribile si tartine fara nici un fel de ornamente speciale, daca e posibil asa ceva!
Adevarul este ca dis-de-diminetile alea in care trebuia sa plec la gradinita erau mohorite, intunecoase si apoase. In apartament era semiintuneric si frig, soarele hiberna zile intregi, lasind cerul intunecat si aerul cenusiu. In bucatarie mirosea a lapte praf amestecat cu cacao olandeza, singurul lucru dulce si imbietor din tot decorul ala, cam posomorit. De la fereastra se vedeau luminitele blocurilor aprinzindu-se, pe rind, si la radio aceeasi voce inflacarata cinta despre o tovarasa si un tovaras Vremurile erau grele pentru o prinţesă si nu e deloc de mirare ca nu o tragea ata mai deloc catre gradinita.
P. S Am incercat sa gasesc printese desenate de mine, dar se pare ca sint intr-o arhiva speciala la bunici…
…nimic nu se poate compara cu mirosul unei cani cu lapte praf si cacao olandez……hm…..
fain